DESPRE POIANA BRAȘOV

Poiana Brașov este o stațiune turistică din județul Brașov, unde, pe timp de iarnă, poți practica ski sau snowboard, iar vara, poți merge în drumeții și pe trasee de mountain bike. Este situată la altitudine de 1030 m, la baza masivului Postăvaru, pe ale cărei poteci treceau în vremuri de demult doar ciobanii și oile lor. Vărful Postăvaru 1799m, a fost cucerit pentru prima dată de un grup de elevi de la Liceul Honterus, din orașul Brașov, iar de aici, a început drumul către stabilirea Poienii cât și a muntelui ca destinație turistică. Multe trasee de drumeție duc către Vârful Postăvaru, sau deja celebra Cabana Postăvaru, iar acum, către traseele din Bike Park Postăvaru. Pârtiile de ski din Poiana Brașov deservesc toate nivelurile de ski, începător, intermediar, avansat, iar schiorii pot să ajungă în Postăvaru cu cele două telecabine ( Telecabina Capra, Telecabina Kanzel ), cu Telegondola Postăvaru Express și pot opta și pentru cele două telescaune din Postăvaru: Ruia și Lupului Inferior.

Poiana Brașov este o stațiune cu tradiție în ceea ce privește ski-ul, cât și drumețiile și mountain biking -ul. Poți lua lecții de ski și snowboard iarna și lecții de mountain bike, vara, de la echipa noastră. Suntem instructori acreditați de ski snowboard sau mountain bike, ghizi de turism cu experiență și ne place mult ceea ce facem!

Te așteptăm în Poiana Brașov, la Hotel Escalade, să faci mișcare și să te bucuri de natură cu noi. Poți consulta ofertele noastre la categoriile special dedicate fiecărui sezon.