De ce îmi place să merg pe munte ?

Răspunsul la întrebarea asta este mai complex decât imi imaginam , înainte să încep să scriu despre asta . Îmi place să merg pe munte pentru că părinții mei m-au dus mereu pe munte și mi-au arătat cum adevăratele plăceri ale vieții sunt de fapt cele simple , cum ar fi , o supă la plic făcută la primus după o tură de 8 ore de bălăureală , mirosul de rouă dimineața când ieși din cort , bucuria incomensurabilă cuceririi unui vârf , tălpile bocancilor tocite de atâta mers și multe altele. Îmi place să merg pe munte pentru că îmi oferă satisfacție , ceva se întâmplă în creierul meu , se extinde în tot corpul și am un sentiment pe care nu îl pot explica atunci când urc pe munte . Îmi place să merg pe munte pentru că vreau să forțez limitele corpului meu , descoperind trasee dificile , lungi , de anduranță , care nu doar că te solicită fizic , dar și mental . Îmi place să merg pe munte pentru că îmi schimbă perspectiva asupra lucrurilor. Efortul fizic , peisajele , motivația de a cuceri un vârf , cățăratul pe lespezi , mirosul de cabană sau de cort , toate se combină în mintea mea și îmi permit să gândesc , să calculez , să pun lucrurile în perspectivă , alta decât cea pe care o aveam înainte să plec în traseu . Mai nou , îmi place să merg pe munte cu turiștii , o iau ca pe o provocare , să reușesc să îmi ating scopul de a îi face să se indrăgostească și să experimenteze aceleași stări pe care le trăiesc eu când merg pe munte . Vreau să vadă ce văd și eu , să își limpezească gândurile , să nu vadă o povară in efortul fizic , ci mai degrabă o motivație de a deveni mai bun , mai pur . Îmi place să merg pe munte pentru că asta am făcut mereu și asta o să fac mereu . Chiar dacă mai schimb câte o vorbă cu Mister sau Miss Brown Bear , și adrenalina îmi zvâcnește în tâmple când se întâmplă asta , mă bucur că pot , că sunt , că sunt și alții cu mine , că realizăm cât de fragili suntem și că , cu toate astea , mergem mai departe 🙂 Until next time , când vom discuta despre ce echipament îți trebuie în drumeții sau ture mai lungi . #elevationsportcamps #poianabrasov #ridewithesc #escapetonature Drumeții Poiana Brașov

De ce Poiana Brașov ? De ce Brașov ?

Noi suntem oameni de-ai locului . Aici ne-am născut și aici am crescut . Aici am învățat să ne dăm cu bicicleta , aici am urcat pe munte prima oară , aici am învățat să iubim pădurea.

Poiana Brașov e mai mult decât crezi . E plină de comori ascunse , de trasee uitate de timp , pe care poți să îți așterni pașii . Bătrânul Postăvaru , e legat de Tâmpa și de Râșnov , iar aici , ai o mulțime de poteci pe care să te plimbi . Poieni magice pline cu zmeură când e vară , sau cu ace de pin pe jos , când se lasă toamna și bruma peste pădure.

Locuri de popas cu liniște , și apă rece , drumeți relaxați sau alergători grăbiți să cucerească vârful . Bicicliști fericiți că au început coborârea , după o urcare grea din Brașov , cam așa e pe potecile din zona asta .

Ne place să găsim locuri de mult uitate , sau ascunse , pe care nu le mai știe nimeni , și vrem să spunem doar cui iubește muntele despre ele. Muntele e pur , e verde crud vara , arămiu toamna și alb tot iarna . El trebuie prețuit și îngrijit .

Poți să urci în Postăvaru pe mult mai multe poteci decât crezi tu . Poți să cobori în Brașov pe mult mai multe drumuri decât crezi . Sau poți să urci din Tâmpa în Poiană , sau în Postăvaru dacă ești mai vrednic.

Știm trasee de bicicletă , altele decât cele populare , știm unde să te duci dacă vrei să îți aduni gândurile , sau dacă vrei să vezi priveliști frumoase . Știm pentru că suntem de aici și pentru că iubim natura și muntele. Iubim aerul curat și sportul și zona asta minunată în care locuim și care ne oferă atâtea posibilități.

Poiana Brașov e mai mult decât crezi . Haide să o descoperi cu noi !

ski snowboard Poiana Brașov

Am avut un sezon de vară atipic , atât putem să spunem .

De un lucru ne-am convins vara asta : afară , în natură , uiți de probleme și te simți liber. Asta am încercat să îi facem pe turiștii noștri să simtă anul acesta. Fie că am fost în drumeții , în tururi sau antrenamente MTB , am fost afară , am făcut mișcare și am fost liberi. În natură uiți de toate nebuniile ce te înconjoară , iar mirosul pădurii te trezește la viață. În momentele acestea ciudate pentru noi toți , asta numim noi evadare. Am evadat de câte ori am putut vara aceasta . Am redescoperit Poiana Brașov și traseele ei de drumeție (MUULTE) , ne-am dat cu bicicleta , și , cât timp am fost alături de turiști , i-am simțit relaxându-se și expirând ușurați .

Dragilor , acum uite-ne ajunși în toamnă târzie. Fiecare dimineață în Poiana Brașov , de acum , devine mai rece , bruma își face apariția pe firele ierbii și , ușor ușor , vom trece în iarnă.

Ne este dor de ski , de întâlnirile de la cabană , de turele off piste ad-hoc , de canturile schiurilor care taie zăpada la prima tură și de frigul care ne înroșește obrajii.

Ne este dor de copiii noștri dragi , de părinții lor , dar și de toți clienții pe care i-am avut și îi avem , știm că ne vom revedea , doar că va trebui să schimbăm anumite lucruri .

Distracția cu echipa ESC va rămâne aceeași , instructorii noștri de ski și snowboard abia așteaptă să iasă pe pârtie cu voi .

Condițiile actuale au făcut ca anumite măsuri să trebuiască să fie luate , în ceea ce privește numărul de persoane permis în gondole , cabine și telescaune . De asemenea , se va da drumul și teleschiurilor Kanzel și Ruia , pentru a asigura fluidizarea traficului pe pârtii cât și timpul de așteptare la instalații.

Mai multe detalii aici : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/statiunile-de-la-munte-incep-pregatirile-pentru-noul-sezon-de-schi-care-vor-fi-principalele-restrictii.html?fbclid=IwAR1Hq_URZ1aXQ3c6ypf9EarPGSzDZ4lPmKUOcmB7X0yaCMeXHzUujFQzNIg

Ceea ce știm deocamdată este că gondolele au funcționat până acum cu maxim 4 persoane , Telecabina Kanzel cu 12 persoane , iar Telecabina Capra cu 16 persoane .

„Având în vedere că teleschiul este cel mai sigur sistem de transport pe cablu în contextul pandemiei, Ana Teleferic a început demersurile pentru redeschiderea teleschiurilor Ruia şi Kanzel, pe lângă cele două, Bradul şi Stadion, care au funcţionat în fiecare an. În cazul telescaunelor se va limita numărul schiorilor, astfel încât să se păstreze distanţa necesară, de exemplu 3 persoane în telescaunul Ruia, care are 6 locuri, şi 2 persoane la telescaunul Lupului, care are 4 locuri”, anunţă Primăria Braşov.

Citește mai multe pe https://www.brasov.net/ce-spun-autoritatile-despre-noul-si-incertul-sezon-de-ski-din-poiana-brasov/?fbclid=IwAR3gcHn2o6euXuuHz8x0RGZjBUbf1HpSaQxdLm58GMQGCycqhI0IF8lECIo

Vom avea măști la noi , pe care le vom purta cât timp vom fi în instalațiile de transport pe cablu . Ne vom spăla mai des pe mâini și ne vom îmbrățișa de la distanță. Despre pauzele de ciocolată caldă la cabană  încă nu știm ce să vă spunem , cum aflăm ceva , vă transmitem .

În orice caz , natura ne va salva și iarna asta , la ski avm mânuși , buff-uri , ochelari și echipament de ski , suntem afară , în aer liber , așadar avem tot ce ne trebuie ca să ne distrăm în siguranță 🙂

Puteți face rezervări pe site-ul nostru , telefonic sau pe mail 🙂 Echipa noastră respectă tote normele impuse de autorități , iar gazda noastră , Hotel Escalade din Poiana Brașov se remarcă prin igiena și rigurozitatea cu care sunt respectate regulile . Chiar dacă sezonul de vară a fost diferit , totul a mers impecabil din punctul de vedere al organizării la Hotel Escalade , cât și la școala noastră de mtb și în drumețiile organizate de noi vara aceasta.

Vă vom ține la curent prin intermediul paginilor noastre de social media cât și aici , pe site ul nostru cu toate noutățile pe care le aflăm !

Ne este dor de voi și sperăm să ne revedem curând !

www.facebook.com/elevationsportcamps

instagram : @elevationsportcamps

mail : office@elevation.com.ro